Interesant.
Oamenii uneori lasa sa treaca vorbe care ii deranjeaza, atunci cind ii favorizeaza.
Sintem o specie ciudata.
Traim prin contexte, manipulari de situatie si sugestii favorizante.
Spunem adevarul.
Ce mai conteaza ca nu e tot adevarul?
Nu ne plac variantele complecte.
Ne pun de multe ori in lumina defavorabila.
Si uitam ca sintem oameni, iar oamenii gresesc.
Si ca ar trebui sa cerem celor care am vrea sa ne fie dragi sa inteleaga asta.
***
Dar nu.
Noi preferam sa ne ascundem.
Sa pastram sugestia.
Disperarea impinge la asta.
Nu sintem disperati sa ne reuseasca unele.
Sintem mult mai disperati ca oamenii pe care i-am pastrat cu o anume stralucire aplicata sa nu si-o piarda in fata realitatii, dovedindu-ne ca gresim.
Cu alte cuvinte, ne e frica sa ne dovedim ca sintem "prosti".
Da, sintem.
Ma doare cind oamenii se folosesc de vorbele mele.
E o realitate.
***
Si, cind se termina, toti vrem sa credem versiunea noastra.
Personala.
***
Totdeauna ceilalti sint cei rai.
Cel mai usor e sa ne ascundem propria rautate.
E comfortabil.
Self-comforting e un sport pe care il practicam toti.
Inclusiv eu.
***
Personal, am oferit dragostea mea crezind ca voi primi acelasi raspuns.
Insa am aflat ca am oferit asta cuiva care a crezut tot timpul ca o ofer pentru comfort personal material, si ca asta ma face mai prejos decit altii.
Pentru ca , la o adica, toti credem ce ne avantajeaza, in momentul cind luam alte decizii.
Si traim intr-o lume mercantila, in care, pare-se, totul e de vanzare.
Iar oamenii cumpara lucruri.
Si cind se uzeaza, le arunca.
Ati vazut, vre-o data, jucarie veche careia sa-i placa sa fie aruncata?
***
Am locuit niste ani in fundul bolnav al lumii, pentru ca am iubit.
Doar din acest motiv.
Imi pare rau daca faptul ca nu am putut primi acelasi lucru face povestea sa nu mai fie asa de frumoasa.
Nu e o acuza.
Fiecare iubeste pe cine vrea.
Poate nu m-am dovedit ceea ce s-a vrut, si asta a fost greseala mea.
Dar sintem oameni.
Iar oamenii gresesc.
Iar eu nu sint cu nimic mai putin om ca altii.
Imi place sa cred ca sint un pic mai mult chiar, si sa imi recunosc greselile.
Nu am cerut nimic material in schimbul dragostei mele.
Am cerut doar dragoste.
As fi mincat iarba si as fi baut apa de ploaie.
Dar e vorba de valori personale.
Iar astea sint ale mele. Setul meu de valori.
Fiecare are un set diferit. Si nimeni nu e de acuzat pentru asta.
De fapt, in ziua de azi, dragostea nu mai e niciodata de ajuns pentru relatie.
Fata aia a mintit cind a spus ca a fost destul pentru ea si Bobby McGee.
Dar totodata a spus si un mare adevar.
"Freedom's just another word for nothin' left to lose"
***
Considerind toate acestea.
Constatind ca nu pot plati un anume pret.
Nu ma pot preface ca am niste bani pe care nu-i am.
Am un portmoneu plin cu moneda care nu mai e in circulatie.
Deci poate ar trebui sa cobor cu picioarele pe pamint.
Si sa renunt la ideea de-a avea unele.
Pentru ca nu mai am nimic. Iar cind nu ai bani, nu ti-e frica de hoti.
Iar cind esti jos de tot, nu mai poti merge decit in sus.
***
Nimic mai bun decit o exorcizare personala, vinerea dimineata.
Te faci sa incepi weekendul in dispozitia potrivita.
Bonnie and Clyde a fost o poveste, nu?
Sau poate nu a fost.
PS.
As vrea sa se inteleaga bine ca acesta este un post autoadresat.
Desigur, fiecare intelege ce vrea.
Sau ce doreste sa inteleaga. Eu insa stiu ce imi insemna mie.
Si chiar nu imi pasa, bash de loc, de ce cred altii.
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen