...cind vintul urla pe strada...

Intr-o duminica seara

cind vintul urla pe strada...

 

***

De ce sint rau?

Pentru ca pot?

Pentru ca mi-a ramas doar asta, ca baza sa construiesc mai departe?

Asa sint eu, acolo, dedesupt?

Nu. Cu certitudine nu.

Desigur, e multa... uritenie in noi cind cineva ne da de pamint.

Depinde de noi daca alegem sa ne ridicam intru mizerie sau la ceea ce am fost.

Paharul are si o parte plina.

Aia trebuie vazuta.

Si, la o a doua privire, imi dau seama ca partea plina e mai mare decit cea goala.

De fapt, poate ar trebuii sa las cuiva loc sa umple ce s-a golit.

Poate ca merita.

O fi frica de-a nu ajunge din nou in aceeasi situatie?

Probabil. Posibil.

Nu stiu daca sint pregatit fata de mine sa recunosc asta.

Sau doar intr-un moment in care nu ma intereseaza prea mult asta.

O fi scirba de-a ridica inca o data crucea aia si a merge peste pietre ascutite?

Toti obosim sa ne fie rau, o data si o data.

Duce la ginduri absolut imbecile.

Precum o inchipuita vina de-a dori binele altora.

Sau de a iubi.

***

Nenorocitul de pahar are insa multe fatete.

Iar deobicei ne lasam furati de ce e in el, si uitam sa il mai si rasucim.

Poate nu e vorba de uitare, ci de dorinta de-a vedea prin fateta favorabila.

Una din cele mai letale greseli, de fapt.

Viata asta e ca un puzzle.

O piesa cheie iti dezvaluie toata splendoarea sau oroarea puzzle-ului.

Uneori dorim bucata respectiva.

Alteori nu.

Si uneori ne impiedicam de ea la un mod in care nu o putem ignora, sau refuza sa o vedem.

Cel mai rau moment dintre toate.

Toti avem impresia ca ce nu stim nu ne poate rani.

Bad moment. Cind ceva e chitit sa te raneasca, o va face.

Atunci de ce nu alegem ranile la momente hotarite de noi?

Pentru ca avem puterea si vointa de-a ne baga singuri in toate relele din lume.

De ce nu putem dovedi, macar un pic, damage control?

***

Intr-o duminica seara

cind vintul urla pe strada...

Ma gindeam la drumul meu

Ce nu e nici gol, nici greu

Totul e sa il vad eu...

 

Citeodata el se pierde

Si ajung la un liman

Unde nimeni nu ma vede

Dar nici liniste nu am.

Si atunci aflu subit

Ca de fapt e doar parere

Totul este scrum si fum

Si cum ies de la vedere

Drumul meu cel preaiubit

Ma asteapta in tacere...

Citeodata e in zare

O lumina, un camin

Insa stiu cu disperare

Ca-i al altora destin.

 

Cei ce au pasit pe Drum

 Nici in zi

Si nici in noapte

Luna le e ghid acum

Si-i va duce prea departe...

 

 

 

Stelele (3)

Atit de reci, acolo sus

Si de nepasatoare

Acolo suflete s-au dus

Si duhurile toate...

***

E gol.

Inauntrul meu.

Iar drumul... Drumul se asterne in continuare prin noapte.

Stelele sint tot acolo.

Dar macar un lucru am realizat, acum.

Sint stelele mele.

Nu mai merg sub stelele bucuriei sau dramei nimanui.

Incep sa cred ca Drumul in sine ma vrea mergind pe el.

Imi va permite sa vad, din cind in cind, lumini in zare.

Citeodata, vre-o zina care s-a aventurat prea departe de cuibul ei cald, si s-a ratacit.

Alteori, poate alti lupi.

***

De unde ma uit acum, mi-se pare ca drumul cindva va urca inspre stele.

Poate ca atunci lumina lor va deveni mai calda.

Si voi putea deslusi mai usor sufletele de duhuri.

Demonii de ingeri.

Si dragostea de ura.

Pentru ca, o data ajuns la stele, lumea e a ta.

De fapt, dimineata nu exista, aici, La Marginea Noptii.

Exista doar Drumul.

Si Stelele.

***

" A doua Stea la dreapta

si tot inainte pina Dimineata..."

Acolo o fi casa si pacea mea.

Multumesc, Sir John Matthew Barrie, pentru lumina aprinsa.

Toti ratacitii ajung acasa datorita ei.

Love is overrated!

Dust in the wind...

De fapt, tot ce a trecut e praf in vint.

Uneori gasim particele din trecut ratacite printre degetele noastre, in timp ce cautam cu totul altceva.

Iar memoria se incapatineaza sa retina raul, si arunca binele.

De fapt, nu sa il arunce. Ci sa il incetoseze, sa lase vintul sa-i ia din substanta.

E ca un fel de cautare pe Google, in interiorul memoriei mele.

***

Binele si Raul sint chestii relative.

Nu exista Bine care sa nu isi aibe portia de rau la pachet.

Si nici Rau care sa nu duca inspre un pic de Bine.

Dar pare sa fie o curgere naturala, de la Bine la Rau.

***

Citeodata mi-as dori ca pierderile sa fie definitive.

Mortii sint usor de iertat.

Ne putem obisnui cu absenta lor.

Nu exista rautate in Moarte. E ceva natural, asa functioneaza lumea asta.

Numai ca nu intotdeauna pierdem fiinte prin moarte.

Marea majoritate le pierdem din motive prea-lumesti.

Motive deloc usor de uitat, si, uneori, de neiertat.

Nu ii putem ierta pe ei.

Si, de cele mai multe ori, nici pe noi.

***
Exista oameni care nu pot iubi ce au.
De fapt, oameni care accepta iubirea altora fara sa sa implice.
Li-se pare ca in felul asta, au toate atuurile.
Si au dreptate.
Nu inseamna ca nu se implica in relatii, din toate celelalte puncte de vedere.
Ci doar ca nu pot iubi ce au.
Prefera sa stea refugiati in situatii caldute, in care sint in siguranta, si sa viseze.
Ar spune orice sa nu se vada asta.
Ar face absolut orice sa nu se afle asta.
Precum am mai zis o data, de mult, si am avut dreptate, aparentele le guverneaza viata unora.
Oare nu putem fi in siguranta decit daca sintem niste cacanari perfecti?
Niste ipocriti si niste nenorociti?
Sau e vorba doar de cit de putin mai putem oferi?
Nu e vorba de bani sau lucruri.
Trebuie sa fii chiar marunt sa crezi ca macar 2 secunde se pune problema de asta.
Dar mai marunt decit cel mai marunt-marunt si foarte mic om.
***

Draga mea.

Cind ai fost tu...?

Ai fost vre-o data, de cind m-ai cunoscut?

Macar acum, dupa, esti tu?

Am devenit doua voci de plastic, doua cuvinte intr-un chat anonim.

De fapt, am fost vre-o data mai mult?

 De fapt, ....dormi bine? 

***

Pentru ca eu dorm minunat.

Atit de minunat incit sint socat.

Viata mea se intinde in fata.

Imi pare rau de cei a caror viata se mai intinde doar in spate.

Dar nu ii mai pot ajuta cu nimic, si, sincer, nici nu stiu daca as vrea.

Am avut parte de momente minunate.

Sper ca am reusit sa ofer, la rindul meu, momente minunate.

Dar e timpul sa trec mai departe.
Si o voi face.
Trebuie sa iti multumesc, insa.
Am invatat ca nu exista exceptii.
Si ca de oameni trebuie sa te pazesti.
***
Desigur, imi voi aminti cu placere cind voi mai descoperi un pic de nisip intr-un buzunar uitat.
Dar ce nu voi uita niciodata e lectia. Lectia care spune ca.
"Love is overrated
Move along, nothing to see here!"
Singurul praf pe care il voi mai cauta de acum e Praful de Stele.

"Back row to the left, a little to the side
Slightly out of the place
Look beyond the light, where you'd least expect
There's someone special..."
Viata ne poarta in locuri ciudate.
Citeodata pare sa vrea sa ne omoare, dar poate, de fapt, vrea sa ne ofere o renastere intr-un loc mai bun?