Atit de reci, acolo sus
Si de nepasatoare
Acolo suflete s-au dus
Si duhurile toate...
***
E gol.
Inauntrul meu.
Iar drumul... Drumul se asterne in continuare prin noapte.
Stelele sint tot acolo.
Dar macar un lucru am realizat, acum.
Sint stelele mele.
Nu mai merg sub stelele bucuriei sau dramei nimanui.
Incep sa cred ca Drumul in sine ma vrea mergind pe el.
Imi va permite sa vad, din cind in cind, lumini in zare.
Citeodata, vre-o zina care s-a aventurat prea departe de cuibul ei cald, si s-a ratacit.
Alteori, poate alti lupi.
***
De unde ma uit acum, mi-se pare ca drumul cindva va urca inspre stele.
Poate ca atunci lumina lor va deveni mai calda.
Si voi putea deslusi mai usor sufletele de duhuri.
Demonii de ingeri.
Si dragostea de ura.
Pentru ca, o data ajuns la stele, lumea e a ta.
De fapt, dimineata nu exista, aici, La Marginea Noptii.
Exista doar Drumul.
Si Stelele.
***
" A doua Stea la dreapta
si tot inainte pina Dimineata..."
Acolo o fi casa si pacea mea.
Multumesc, Sir John Matthew Barrie, pentru lumina aprinsa.
Toti ratacitii ajung acasa datorita ei.
Keine Kommentare:
Kommentar veröffentlichen