Praf de stele

In fiecare dintre noi

exista praf de stele...

***

Unii oameni se nasc cu asta in priviri.

Acolo, in ochi, se vede tot.

Dar el emana prin toti porii, la unii oameni.

Mi-e dor sa vad asta sub lumina lunii.

Mi-e dor sa il vad ridicindu-se la cer printre degetele mele.

Toti avem nevoie de un pic de magie in viata.

De acele momente usor difuze, si totusi luminate din interior.

Cind simtim ca am trecut pe partea cealalta.

Unde sintem fapturi magice, si nemuritori.

Ochii sint porti catre suflete.

Iar degetele ating magia din noi.

Care e acolo, indiferent de forma lumeasca pe care o percepem tactil.

Usa inspre lumea de dincolo de vis e in fiecare dintre noi.

Unii nu o descopera niciodata.

Asa sint facuti ei.

Altii o cunosc de cind se nasc.

E un dar.

Si un blestem.

Exista suflete care nu suporta atingerea altora.

Sau cred ca exista atingeri partiale.

Controlate.

Nu poti controla magia marginii de noapte.

Poti pasi in ea, si te poti lasa purtat.

Daca te opui, vei sfarsi prin a fi sfasiat de fortele vintului.

Si o data iesit, vei incuia usa aceea pentru totdeauna.

Uneori e greu sa te accepti, asa cum esti.

 

Nimic nu contopeste cele doua lumi asa de bine ca si lumina lunii pline, la marginea noptii.

Tindem sa uitam ca sintem sortiti sa calatorim mereu, pe aripile vantului, sub forma prafului de magie lasat in noi de stele.

Sa ne amestecam cu magia acestei lumi.

Si a celei ascunse in noi.

Unde spiritele traiesc etern.

Nu sintem luminari, pe care cineva le aprinde, le lasa sa isi traiasca lumina, sau le stinge daca vrea.

Sintem mai mult decit atit.

Lumina din noi poate fi stinsa doar daca noi alegem asta, si permitem asta.

Nu uitati asta, oameni.

 

***

A fost greu. Dar cred ca am fost atins de Zina, in timpul somnului, asa ca am reusit sa scriu.