Undeva, prins intre niveluri, intr-un lift al vietii blocat...
Nici in sus.
Nici in jos.
Doar stagnind.
Asteptind depanatorul...
***
Interesant, brusc mi-se pare fara sens ce am tot scris.
Singura raza de lumina e zina mea, in tot ce am debitat aici.
In rest, e doar un lung sir de lamentari despre natura lumii in care traim.
A oamenilor.
A imprejurarilor.
***
Mi-se intimpla sa imi vad ochii in oglinda, uneori.
Nu mai e nimic acolo.
Mort.
Totul a disparut, tocit de viata.
Nici macar zambetul, uneori sincer, nu mai aduce mare lucru in ei.
Am incercat sa aduc macar lumina urii in ei?
...ma tot gindesc acum cit de plin de sentimente negative am fost cind am scris unele posturi.
Si cit de nedrept e asta pentru unii care citesc, tentati de unele vorbe spuse intr-un mod neobisnuit pentru ei.
***
Nimic din ceea ce un eventual cititor nu a vazut.
Sau trait.
Si absolut fara nici un folos.
Pentru nimeni.
Am cautat sa imi trezesc propria mea rautate cu scrierile mele?
Am cautat sa imi domolesc instinctele fiarei ascunse in mine?
Am cautat pacea interioara?
NU, incep sa nu mai stiu ce am cautat.
Sau ce m-a motivat.
Vorbele s-au pierdut de mult in noapte.
Sensul sau motivul lor si mai de demult.
***
Am cautat intelegerea cuiva?
Cum pot sa caut asta daca uneori nu ma inteleg eu pe mine...?
Totdeauna cind ne merge rau cautam o crenguta de care sa ne agatam in caderea tacuta pe care o parcurgem.
Ne urlam ura catre intunericul care ne inconjoara, fara sa-i sesizam amuzamentul si bucuria.
Uneori durerea intimplarilor din viata noastra depaseste suportabilul si ne transforma pentru scurta vreme in ceea ce nu sintem.
Dar ce folos sa exteriorizam violenta, ura si cruzimea cauzata de viata?
Cui folosesc urletele in noapte ale altuia?
***
Ma tem ca nu mai vreau sa otravesc mintea nimanui cu prostii.
Si dorinta de-a scrie se opreste aici.
4 Kommentare:
ai sa iti gasesti drumul,poate chiar il sti dar ti-e doar teama sa calci din nou nu conteaza ce cred alti despre ce scrii tu.conteaza ce crezi tu,ce iti scriu alti poate doar contrasteaza cu scrierile tale...trebuie sa scrii daca simti ca trebuie si cand trebuie
follow your heart...nothing more,ea te duce intotdeauna unde trebuie
Nu stiu ce sa spun, crede-ma. M-am tot gandit. Nu mai stiu daca ti-am spus, rar comentez imediat ce scrii ceva. De cele mai multe ori las sa mai treaca o zi macar, apoi scriu cateva cuvinte. De aseara ma tot gandesc..nu pot nici sa te indemn sa mai scrii, dar nici sa te opresc. Nu am dreptul asta. Pentru mine oamenii trebuie sa fie absolut liberi in deciziile pe care le iau, si sa faca numai cum le este lor bine (nu traieste nimeni in locul tau, decat tu). Stiu doar ca m-am regasit in multe dintre articolele tale. Uneori foarte mult. Am fost fericita sa stiu ca mai exista oameni care simt sau gandesc ca mine, chiar daca eu poate par a nu avea ceva din randurile scrise de tine. Dar am! Si am mult.
Spune-mi, ce conteaza ca au mai trait si scris si altii? Nu toti au si reusit sa scrie despre acele trairi. Tu DA!
Poate ca asta trebuie sa intelegi, ca asta e DIFERENTA, de trait, poate ca le traim toti, dar nu toti suntem in stare sa le si spunem asa cum o faci tu.
Daca totusi dorinta de a mai scrie nu se va mai reaprinde, as vrea sa te rog, nu inchide blogul.
Macar lasa stropul de magie de la marginea noptii, pentru noi cei care il sorbim... Te rog...
NU! Nu contează cine te înţelege si cine nu. Nu contează cât strigi sau cât urlii! Contează să-ţi poţi găsi liniştea, de fiecare dată; sriind, citind, recitind, ascultând, auzind..
eu cred ca daca esti blocat intre etaje trebuie sa suni urgent depanatorul! si sa te eliberezi... pentru ca noi, imbatati de cuvintele tale, te asteptam mereu la usa liftului! si vrem sa fii cu noi, cu gandurile tale...
Kommentar veröffentlichen