what if...

Ce ar fi daca...
Daca umbra ar prinde viata.
Daca ar fi de fapt adevarata poarta spre iad...
Daca de fapt iadul nu e altceva decit o staza in care ne-am privi pe noi savarsind aceleasi greseli, traind aceleasi dureri, si suferind aceleasi pierderi la nesfirsit?
Daca calea spre iad poate fi deschisa doar de greseli, indiferent de motivele acestora?
Poate ca rolul acestui iad e sa ne dovedeasca ca binele, la fel ca si raul, savarsit din motive care aici nu conteaza, dar in cantitati prea mari , ne duc la pierzanie a mintii, a respectului de sine. Caci intotdeauna cea mai mare placere a Raului este sa violeze anal Binele, pentru a se desfata cu gemetele umilite si muribunde ale acestuia. Doar pentru ca poate sa o faca. Din principiu.
***
Uneori e greu sa mergi mai departe, cind toata lumea cade peste tine, cind tot iti e impotriva.
On and on, te ridici din nou.
Si mergi mai departe.
Dar obosesti.
Genunchii sint tot mai batrini.
Forta e tot mai putina.
Vointa e tot mai slaba.
Si cazi.
Te prabusesti in umbra.
In liniste.
In prima faza esti bucuros, o primesti ca pe o eliberare de zgomotele si urletul lumii care obisnuia sa te inconjoare.
Insa in timp umbra te obliga sa retraiesti.
Sa retraiesti momentele de fericire spulberata.
Momentele de infringere.
Ocaziile ratate.
Umilinta produsa de binele facut rasplatit cu rau si tradare.
Abuzurile comise impotriva ta.
Erorile personale.
Este modul absolut personal al umbrei de a-ti sodomiza sentimentele, ratiunea, viata si dorintele.
***
Oricita liniste e in jurul tau in timpul caderii...
E acolo.
Urletul.
Geamatul care iti pare intotdeauna are intensitatea unui urlet.
Geamatul muribund al vietii strivite.
Asemenator cu cel al unei femei violate cu brutalitate.
Al vietii rapuse de esecuri.
De tradare.
Si de naivitatea de a impartii bine celor necuveniti.
Drumul spre iad e pavat cu bune intentii.
***
Not a good day at all.
So send a forced smile to all living being.