de dragul de-a vorbi prostii...

Incep sa cred ca m-a ajuns.
Varsta.
Nervii.
Stressul.
Scarba.
Nu imi vine usor sa ma dau batut.
Toata viata am crezut ca lucrurile se rezolva.
De la sine.
Pina la urma.
Big mistake.
***
Lucrurile nu se rezolva.
Se agraveaza.
In acest mod, in 20 de ani, oamenii nu vor mai avea curajul de a avea prieteni.
Nu vor mai fi copii.
Din cauza fricii oamenilor de-a se increde in alti oameni.
De frica sa nu fie folositi.
Santajati.
Umiliti.
Ne vom transforma in entitati vorbitoare, dar necuvintatoare.
***
Unde e privirea limpede?
Unde e cuvintul ferm?
Unde e curajul?
Unde e raspunderea?
***
Oameni.
Hai sa incercam macar o zi pe saptamina sa fim prietenosi.
Sinceri.
Onesti.
Neinteresati.
Sa facem ceva bun doar pentru ca si noua ne-a facut vre-o data cineva ceva bun.
***
Sint un romantic incurabil.
Stiu cit se poate de bine ca asta nu se va intimpla niciodata.
De fapt nimeni nu mai are curajul sa lase garda jos.
Din cauza faptului ca omul zilei de azi e un mister chiar si pentru el insisi.
Dar mai pentru ceilalti.
Si e normal, caci oamenii stiu ca surprizele sint mai intotdeauna rele.
***
Si, cu toate astea...
Eu voi mai incerca in continuare.
Stiu ca sint putini cei care merita.
Dar o viata voi mai incerca sa tot gasesc oameni de pus pe lista celor buni.
***
Mie nu imi face placere sa fac rau.
Unora le face, si o practica ca pe un sport.
Am momente in care sint teribil de speriat ca viata ma va face si pe mine, pina la urma, asa.
Acum ceva posturi am facut un fel de Tag.
Am uitat sa pun al sase-lea rind la "ce as da...".
"As prefera sa imi dau viata decit sa ajung sa imi fie rusine cu mine."