am ridicat privirea...

...si l-am vazut.
Lung, fara sfarsit, inaintea mea.
Drumul.
Prin desert si padure.
Prin munte si ghetari.
Prin viata.
A fost singura data cind cred ca am avut o privire in avans a sa.
***
"Maybe there's somewhere I can go
Where there's sunshine and the wind won't blow..."
***
Atunci am realizat brusc ca are doar doua constante.
Vremea mohorita.
Si vintul intotdeauna din fata.
***
Si tot atunci am simtit lupul revenind la viata.
Strigoiul vesnic al familiei mele a aparut din tenebre pentru a-si ajuta urmasul sa invinga viata.
I-am simtit violenta si incrincenarea primara punind stapinire pe mine.
Singele amestecindu-se.
***
Tot atunci am vazut prima data adevarata fata a lunii.
Am simtit ca pentru eternii drumeti si lupi e singurul prieten de-a lungul drumului.
Indiferent pe unde trece el.
***
Mult timp nu am realizat.
Dar poate ii datorez multumiri diavolului.
Oricum o iau, si datorita lui sint unde sint.
Dar mai presus de asta, sint cum sint.
Nu poate fi vorba de intelegere.
Dar de acceptare a unor fapte poate fi vorba.
Caci lupii nu se pleaca in fata nimanui.
***
Oricit de greu mi-e sa recunosc...
Nu as mai putea fi eu daca nu as fi pe acest drum.
Nu as mai putea fi mandru.
Nu as mai putea fi hotarit.
Si nu in ultimul rind, nu as mai putea fi crud.
Nici cu altii.
Dar in primul rind, nici cu mine.