Stelele...

Intotdeauna m-au fascinat stelele.

Imi place sa ma uit la ele, pina ma simt minuscul, pe bulgarele meu de pamint.

Sint frumoase.

Si totusi atit de reci.

Se zice ca sint dorintele oamenilor.

Poate asta e problema noastra, a oamenilor, ca ne-am trimis dorintele intr-un loc de unde nu se mai pot intoarce.

***

Dintr-o data ma ia cu frig.

Si incerc sa nu imi mai doresc nimic.

Pentru ca vreau ca dorintele mele sa ramina calde.

Si sa se intoarca la mine, infaptuite.

***

Dar ele fug.

Se inalta.

Devin reci si nepasatoare acolo, sus.

Si oricit intind mainile sa le opresc, e tot de geaba.

Ele se duc, si noi raminem aici jos, sub lumina rece a unor stele indiferente si batjocoritoare.

***

De fapt, asta ne-a ucis sufletul, ca specie?

Frica de-a avea dorinte?

De-a le vedea plecind de linga noi, lasindu-ne saraci si sterpi?

***

Noapte buna, oameni!

Si incercati sa va tineti sufletele inchise, cind va uitati in sus.

Pentru ca dorintele voastre vor ajunge intotdeauna sa se uite cu aroganta la voi, in jos.