dreptul meu personal, la fel de inalienabil ca moartea...

Am dreptul meu personal si inalienabil.
Nu mi-l poate lua nimeni.
Nici tara asta.
Nici politicienii.
Nici legile.
Absolut nimeni nu se poate atinge de el.
E dreptul de-a gresit.
Repetat.
Inconstient.
Si fara griji.
***
Am facut, cred, toate greselile pe care mi-le pot imagina.
Banuiesc ca , la mod inconstient, credeam ca particip la un concurs in a gresii.
Cind ma uit inapoi, ma apuca risul, cit de binevoitor si voit naiv am fost.
***
E drept ca prostul obicei de-a supravietuii greselilor te face mai puternic.
Insa la un moment dat am inceput sa ma intreb cit de puternic vreau sa devin.
Atit de puternic, eventual, incit sa pot supravietuii si greselilor altora?
***
Mi-am ales gresit prieteni.
Mi-am ales gresit meseria.
Mi-am ales gresit locul unde traiesc.
Mi-am ales gresit doua sotii.
Mi-am ales gresit cartierul unde stau in chirie.
Pina si pantofii i-am ales gresit.
Sint mari un pic.
***
Ok, may i go now?
Pot sa ma apuc si eu de o viata normala, in raiul celor fara de greseala?
Si, cu experienta adunata sa pot zice, privind la greselile altora:
"i knew it!"
Sa am si eu o viata normala, in care creierul meu sa nu intre in sevraj datorat lipsei greselilor stupide...
***
Vechea poveste cu casuta, copilutul si catelul la poarta.
Cam acolo se indreapta gindurile mele...