din nou, iarasi, din nou, iarasi...

Pur si simplu nu pot sa cred.
Nu imi mai pot urni crucea.
E...prea grea.
Si lehamitea mea mult prea mare deja.
Iadul in stinga.
Raiul in dreapta.
Ingerul mortii in urma mea.
Si...eu nu imi mai pot urni crucea.
***
Si totusi sint constient ca va trebuii sa o fac.
Daca nu pentru mine, atunci pentru cei ce depind de mine, si care si-au pus sperante in mine.
Si in faptul ca voi invinge drumul, cu toata greutatea crucii si ascutimea pietrelor de pe jos.
***
Dar uneori e atit de greu sa te ridici, dupa ce te impiedici.
O data cu anii devine tot mai greu.
Incep sa inteleg modul de gandire al cerbilor batrini care la un moment dat refuza sa mai fuga de lupi.
Uneori iti vine sa ramai jos.
Ce ti-se poate intimpla mai rau decit sa mori?
E de fapt singurul lucru ireparabil.
Orgoliul, mandria de-a izbandi, te parasesc la un moment dat.
Ramine doar lehamitea.
Oboseala.
Si senzatia palpabila ca tot ce faci e doar praf in calea furtunii.
***
O persoana foarte inteleapta din viata mea a spus o data ca relele vin toate o data, cele bune rar, si stau putin...