dedication...for the woman i love(not)

...i walked away.
Slight.
Nu...mai era loc.
Nici macar umbra sau amintirea unui loc.
Intrebarea care imi rasare din cind in cind in minte e de ce am considerat vre-o data ca ar fi fost loc?
Cind iubim, sintem prosti.
Creduli.
Usor de manevrat.
Sau manipulat.
Caci iubim.
Treptat descoperim ca e doar ceva singular, ca si traire.
Ne intristam.
Enervam.
Stresam.
Ne punem intrebari.
Ne facem reprosuri.
Ne punem o intrebare veche de cind lumea:
DE CE?
***
Unele probleme au adesea cele mai simple solutii.
Sau raspunsuri.
La intrebarea de mai sus exista un singur raspuns, tot la fel de simplu ca si intrebarea:
PENTRU CA POT.
Unii oameni nu pot iubi daca sint iubiti.
Nu pot daruii, daca primesc.
Nu pot avea nici macar orgasm daca partenerul are.
Deoarece ar insemna ca fac pe cineva fericit.
Iar asta e exclus din start.
Sau macar costa.
***
Oare ce vad oamenii de gen cind se uita in oglinda?
Oricit ar fi de impozanti, oare exista oglinda destul de mare incit sa se vada, la cit sint de mici de fapt?
Sau lupa destul de puternica?
***
Privind in urma...ma apuca risul.
Acum pot fi obiectiv.
Iar problema prezinta o fateta destul de hilara.
Nu imi mai provoaca nici macar dispret.
E exact senzatia care o ai cind vezi pe strada prostul satului pozind in filozof.
Rizi.
Te crucesti.
Si pleci.
Haha, maaare e gradina...