despre nimic...

Stau.
Si cuget.
E drept ca mai mult stau, decit cuget.
Maninc covrigi.
Ma holbez la internet, in cautare de grafici faine.
Mai ascult muzica.
Mai beau si un git de bere.
***
Brusc, realizez ca sint in concediu.
Si, tot la fel de brusc, imi dau seama ca ma sperie asta.
Oare ce o sa fac in fiecare zi in care nu merg la job?
***
Descopar ca muncitul sustinut are darul de-a ne indobitoci peste poate.
Iesim in oras, colegi fiind, si doar despre servici mai sintem in stare sa conversam.
Descopar ca in loc sa ma bucur de zapada,ma bucur de vanzarile cauzate de ea.
***
Nu am mai avut de foarte mult timp atita libertate doar pentru mine.
Oare, precum vesticii, devenim roboti?
Viata noastra se va reduce la ciclul muncit-baut-futut cu programare-dormit?
O sa patim ca nemtii, care sint spaima statiunilor in concedii?
O sa ajungem sa nu ne cunostem vecinii de palier nici macar dupa numele de familie?
O sa ajungem sa ne vedem rudele doar la nunti sau inmormantari?
***
Oricum, dupa 8 ore de munca cu oamenii, nu prea mai am ochi sa-i vad dupa.
Asta inseamna ca devin antisocial?
Pur si simplu valul de prostie te ineaca la servici, dupa care nu mai acorzi nimanui premisa de-a fi ok si de-a putea dialoga, pe motiv de oboseala si scarba.
***
Incep sa cred ca eu nu sint in regula.
Amaritul meu de job nu ar trebuii sa poata sa ma indobitoceasca asa de repede.
Si definitiv.
Constat ca nici macar nu pot zice ca as dori sa fac ceva anume in concediu.
Pur si simplu nu sint in stare.
Nu sint in stare sa gasesc nici macar un mod de-a ma relaxa.
Sau, in orice caz, nu unul eficace.
***
Oare cit mai pot impinge lucrurile?