light...

Uneori simtim nevoia sa gasim lumina.
Bajbaim, ne lovim de toate, nu ne gasim drumul.
Si, oricit cautam, lumina nu e de gasit.
Devenim tristi, melancolici, avem stari care ne scot din propriul Eu.
***
Poate ne facem prea multe ginduri.
Si, pe fiecare in parte, lumina il gaseste.
La momentul potrivit, pentru fiecare.
***
M-am plimbat prin vechiul oras.
Pe aceleasi strazi, acum mai luminate si mai pline de oameni, pe care am trecut de mii de ori in trecut.
Mi-am adus aminte de-o adolescenta zbuciumata, traita in niste vremuri calme, fara perspective sau imaginatie.
Prietenii.
Gastile.
Teritoriile vechi au ramas aceleasi.
Semnele sint tot acolo.
Mi-am adus aminte de prima dragoste, de plimbari furise prin parc si sarutari in intunericul blocurilor comuniste.
Mi-am adus aminte de vechea scoala.
Si de prima bere bauta vre-o data cu prietenii.
De prima tigara.
De muzica si oamenii din jurul ei.
Mi-am adus aminte de legende urbane.
Mi-am adus aminte de nopti nebune si zile cumplite.
Mi-am adus aminte de momentul cind am hotarit sa fac totusi o scoala, pentru a scapa din lumea in care traiam.
Mi-am adus aminte de vremea cind mai doream o familie, o viata normala, un drum drept.
Mi-am adus aminte primul plinset al copilului meu.
Si lumina din ochii ei.
***
Am ramas surprins, orasul miroase si arata la fel.
Oamenii au aceeasi atitudine ca intotdeauna.
Pina si plimbarile au acelasi efect.
Strazile parca inca imi asteptau pasii.
Parca asteptau sa reinvie pofta de viata a acelori ani.
***
M-am simtit viu.
Cum nu m-am mai simtit de mult.
Orasul mi-a transmis un lucru simplu.
You never walk alone.
Linga mine, cind ma plimb pe acolo, va fi mereu spiritul acelor ani.
Amintirile.
Despre cei vii.
Si despre cei morti.
Pasii mi-au devenit ciudat de calmi.
***
No place like home!