we never surrender...

Acum X ani imi duceam prietena acasa.
Eram tineri.
Ne iubeam.
Ne ascundeam in intuneric si ne sarutam.
Nu ne prea pasa de ce se intimpla in jurul nostru.
Totusi,in acea seara ne-a deranjat zgomotul.
Ne-am mirat tare de tot.
Caci pe vremea aia nu erau artificii.
Nici pocnitori.
***
Eram tineri.
Unii din noi visau la cariere.
Altii la a face o scoala.
Altii vegetau.
Deh, astea erau optiunile atunci.
Ascultam muzica la Europa Libera.
Ne holbam la clipuri Rock pe televiziunea Yugoslava.
Fumam Kent de la bisnitari, in momente de glorie.
Mai prindeam uneori bere la restaurant sambata seara, cind aveam noroc.
Stricam un salariu pe o pereche de jeans.
Ne feream de militie, caci purtam plete.
Si tricouri decadente, capitaliste.
"Ai dreptate, n-ai dreptate
Militianul tot te bate"
***
Pe vremea aia nu realizam ce presiune era in aer.
Cit de fragil era tot sistemul deja.
Nu atit din cauza fragilitatii comunismului in sine.
Cit a presiunii excrocilor din liga a doua de partid.
***
Oamenii au erupt.
Au strigat.
Au scandat.
Au murit.
La fel cum sau nascut.
Nevinovati.
***
Anii au trecut.
Lucrurile s-au uitat.
Oamenilor li-sau uscat lacrimile.
Sintem iar de unde am plecat.
Cu ceva in plus.
Tentatiile.
Si cu ceva in minus.
Viata.
Servim acelorasi baroni, oligarhi, boieri.
Sau urmasilor lor.
Ne vindem pentru un algocalmin.
In continuare am face orice, numai de muncit sa nu muncim.
Eternul feudalism socialist, romania.
De-a dreptul epic.
***
La X ani dupa.
Aceeasi fata.
La un pahar de bere.
Imi povestea ca atunci era sa devin prima data parinte.
Am ramas prieteni peste ani.
Atita doar ca s-a ferit sa imi spuna.
Si nici nu mi-ar fi spus, daca nu as fi avut intilnirea belicoasa cu Doamna cu Coasa.
Am imbatrinit amindoi, fizic.
Am ramas tineri la suflet.
A fost vre-o Revolutie...?