Pentru ca... luni.

Pentru ca...luni.

Pentru ca v-am iubit.

Pentru ca m-ati "iubit".

Pentru ca mi-ati dorit o gramada de "bine".

Pentru tot ce a fost in spatele vorbelor atitia ani.

Si pentru propria voastra sanatate si reusita.

Unora dintre voi. Se stiu ei care.

Le urez cu drag si dor:

"Mai mergeti si in pula mea, asa sanatosi si bucurosi cum sinteti. Si ...voi sa fiti sanatosi!"

Sinteti asa de sus fata de mine incit de unde ma uit eu nu va pot vedea decit asa cum sinteti de fapt. Adica mici, mici ...inspre hilar de mici. Si cu pretentii hilar de mari.

Lol.

"De ce au cele mai frumoase flori tepi?"

Simplu.

Ca sa iti traga tepe. Multiple.

Lol.
***

Timpuriu, de data asta...

Prima zi cu iz de toamna.

O ploaie marunta, cumva dusmanoasa.

Cum ar trebui sa fie doar la inmormantarea celor carora le pare rau ca parasesc aceasta lume.

Nu stiu de ce, insa, e oarecum o zi in acord cu mine.

Exact ca si mie, naturii nu pare sa-i pese de data, ora sau obicei.

Cind e sa fie urit, e urit.

Si da, anul acesta toamna a intrat timpuriu in sufletul meu.

Nu ca as fi ales asta.

Dar e posibil insa sa aleg asta acum.

Am devenit indiferent fata de oameni.

Nu ostil. Sau rauvoitor.

Pur si simplu nu imi mai pasa.

Ceva ma face sa cred ca la acest moment, e cel mai benefic lucru pentru mine.

Ne place asa de mult sa folosim vorbe, ca specie, incit am uitat complect continutul lor.

Presupunind ca unii dintre noi l-au stiut vre-o data. Sensul fiecarui cuvint.
Sau avem vre-o idee ca vorbele au consecinte? Poate.
Dar, oare, pur si simplu nu ne pasa...?
Traiesc intr-o lume a amortitilor, cu pretentii de dezmortiti?
Un fel de joaca de-a Ken si Barbie la nivel emotional sau sentimental?
"Nu avem, dar zicem ca".
Si eu sint primul care zice ca nu are.
Si tot primul, probabil, care zice ca nici nu mai vrea sa aibe.